Lăsă Domnu în lumea asta,
Multe bune, dar și rele,
Iar pe noi, aleșii lui,
Să discernem clar, din ele.

Cei chemați, avură harul
Ca să fie cercetați,
Dar nu toți au vrut lumina,
Celui Sfânt și Prea-Curat.

Cei aleși, cunosc valoarea,
Aurului, prin credință,
Cei chemați, doar strălucirea,
Ce-o conferă a lui prezență.

Un bogat veni odată,
La biserica din loc,
Și-a adus cu mare fală,
Un lingou de aur, ștoc.

-Ia-l părinte, pune-l bine,
Să se știe că-i aici,
Pune-l cumva să se vadă,
Că doar nu suntem calici.

Vreau să am comoară în cer,
Spuse acesta hotărât,
Dar te rog, părinte dragă,
Să nu mi-l faci nevăzut.

-Lume-ai plină de nevoi
Prinse a spune încet, preotul
Dar o voce spuse clar:
-După ce mor eu fă-ți moftul!

Un lingou, atât de mare,
Fiind făcut chiar de cel darnic,
Fu asigurat cu multe,
Să nu-l poți fura degrabnic.

De-l vinde-ai, lu-ai milionul
Și făceai cu el atâtea... .
Dar o vorbă cea fost spusă,
A închis cu ea pecetea.

Iar bogatul, a murit,
Chiar curând după aceia,
Iar la poartă îl așteapta
Sfântul Petru... . cel cu cheia.

-Astăzi, ai o mare cinste,
Ca prin vis îl auzi,
Dumnezeu, vine îndată;
Căci. . știa că ai să vi.

De îndată, Dumnezeu,
După ce vorbi cu Petre,
Îl chemă pe bogătaș
Să vorbească pe-ndelete.

Pe un drum pavat cu aur,
De-ți era milă să calci,
O porniră doar ei doi,
Dumnezeu și cel bogat.

Pân' la piept vedeai prea bine
Dar mai sus era o ceață,
Că nu stă nici mierla-n pom,
Doar pavaj vedeai în față.

Oare cât o valora
Doar o piatră, din aceasta?
Cât de multă bogăție!
Ce păcat că văd doar asta.

Dumnezeu îl întreabă:
-Ce mai este pe pământ?
Evident, știa ce este,
Dar dorea și-un alt răspuns.

-Este multă sărăcie
Și nevoi și umilință,
Boli, cutremure, război,
Greu, ... . chiar dacă ai credință.

-Vrei să mă întrebi ceva?
Spuse iarăși Dumnezeu?
Ai curaj că nu mă supăr;
Îl încurajă din nou.

-Ai atâta bogăție,
Aur, cât să calci pe el;
Știind că jos e sărăcie,
Cum suporți, ... . nu-ți este greu?

Eu am dat, cum ști prea bine,
Aurul ce l-am avut,
Ca să pot avea comoară,
Cum avuta-m jos și sus.

-Haide zise Dumnezeu,
Să verificăm ce spui;
Haide să-ți căutăm comoara
Să vedem: E drept, ori nu-i?

Și îl duse pe-o alee
Unde o piatră era lipsă,
Dumnezeu spunându-i clar:
Piatră ta, chiar nu există.

Ai lăsat-o jos în vale,
Fără să o folosești,
Căci eu ți-am lăsat și fapta
Prin credință s-o împlinești.

Toate pietrele ce vezi
Sunt din faptele credinței,
Pregătite pentru voi,
Pe când lumea n-a luat ființă.

Aurul ce vi l-am dat,
Și-l găsiți cei drept, cu greu,
Poate fi și o povară,
Fără-un drum cu Dumnezeu.

Poate fi și un blestem,
Când îl pui sub un păcat,
Sau nu-l poți justifica,
Ca pe-un bun cu-adevărat.

Ca să fi aici cu mine,
Nu-ți ajunge, îți spun drept,
Nici tot aurul din lume,
De nu-l folosești corect.

Inima să îți întrebi
Ce cu mintea ai gândit,
Și voința să împlinească
Ce ți-am dat și hărăzit.

Nu lăsă ca să ți-l fure
Timpul cel neiertător,
Că întrebările ți-s bune,
Dar cu fapta... ești dator.